2020: recenzia unui an promitator pentru CORPORATE FINANCE

Data: 24/12/2020

Suntem la finalul unui an cu multe provocari in care suntem tentati sa vedem mai mult aspectele negative decat cele pozitive. Este la latitudinea noastra sa ne concentram asupra lor sau asupra acelora pozitive.

Dintr-o perspectiva investitionala, tinand cont de criza sanitara si economica prin care am trecut in acest an, putem spune fara teama ca anul 2020 a fost unul foarte bun pentru piata de capital din Romania. Pentru cei care investesc preponderent in actiuni, daca ne raportam la indicele BET-TR, care ia in calcul si dividendele platite de companii, ne situam cu aproape 2 procente peste nivelul de la finalul anului trecut.
In plus, pentru acei investitori care si-au diversificat investitiile si in zona de obligatiuni, acest an le-a oferit o paleta larga de alternative investitionale atat in RON cat si in EURO, care a generat randamente semnificativ mai bune decat cele ale indicilor de actiuni (pentru emisiunile de obligatiuni corporative intermediate de Tradeville dobanzile s-au situat intre 8,5% si 9% la RON si intre 5 si 6,5% pentru cele in EURO). Iata ca pentru un investitor care isi diversifica investitiile si in zona de instrumente cu venit fix randamentul putea fi unul foarte bun in acest an, semnificativ peste cele oferite de depozitele bancare.

Si din punct de vedere al finantarilor prin piata de capital din Romania evolutia din acest an a fost una foarte buna, continuandu-se dinamica pozitiva din ultimii ani. Si nu este putin lucru, in conditiile in care economia globala si nationala a inregistrat o scadere ampla in trimestrul al doilea iar perspectivele pentru a doua parte a anului pareau sumbre.

Tragand linie la finalul anului (si fara a lua in calcul emisiunile de titluri de stat), putem constata o crestere de peste 15% a numarului de oferte primare, care vor insemna tot atatea instrumente noi la Bursa de Valori Bucuresti, atat de necesare pentru dezvoltarea pietei si pentru cresterea atractivitatii acesteia in randul investitorilor dar si potentialilor noi emitenti.

Suntem bucurosi si mandri ca aportul Tradeville la cresterea activitatii de finantare prin piata de capital a fost unul major, reusind sa asiguram, prin intermediul plasamentelor private derulate de noi, peste jumatate din finantari. Multumim pe aceasta cale atat Emitentilor, care au avut incredere in noi pentru derularea operatiunilor de finantare, cat si investitorilor care au participat in cadrul plasamentelor si fara de care finantarile nu ar fi fost posibile. Ne dorim si ne propunem ca pe viitor sa putem organiza si oferte publice in cadrul carora sa dam acces tuturor clientilor Tradeville, insa acest lucru depinde intr-o masura mare de Emitent, costurile asociate si durata de derulare pana la obtinerea finanarii fiind mai mari.

Iata care au fost companiile pentru care am obtinut finantari prin intermediul Tradeville anul acesta: Patria Bank (obligatiuni PBK28E, listate deja), Libra Bank (obligatiuni LIBRA30E, listate deja), Agroland (obligatiuni AGR25, listate deja si actiuni AG, care urmeaza sa se listeze), Bitnett Systems (drepturi de alocare/actiuni BNET, listate deja), Norofert (obligatiuni NRF25, listate deja), MAMBricolaj (actiuni MAM, urmeaza sa se listeze), Safetech Innovation (actiuni SAFE, urmeaza sa se listeze), Ihunt Tehnologies Import Export (obligatiuni HUNT23, urmeaza sa se listeze), Impact Developer & Contractor (obligatiuni IMP26E, urmeaza sa se listeze), Raiko Transilvania (actiuni RKOT, urmeaza sa se listeze).

Revenind la statistica generala legata de finantarile din acest an, putem observa cateva aspecte importante, cu mentiunea ca, pentru o acuratete a analizei, am exclus din aceasta emisiunile de titluri de stat. In primul rand observam un interes ridicat pentru obtinerea de finantari din partea companiilor din sfera comertului, acestea acoperind peste 27% din oferte. Interesant este faptul ca in anul anterior nu am avut finantari prin bursa in acest domeniu. De asemenea, se poate observa o crestere a interesului pentru finantare din partea companiilor din industria alimentara, ponderea acestora fiind de aproximativ 14% din oferte, comparativ cu numai 5% cu un an in urma.

La popul opus, am inregistrat scaderi in numarul de finantari obtinute de companiile din sectorul financiar, ponderea acestor finantari scazand de la 47% la doar 18% din numarul de finantari. De asemenea, am inregistrat o scadere a ponderii in numarul total al finantarilor pentru companiile din domeniul IT, aceasta fiind in anul 2020 de numai 9%, fata de 16% in anul anterior. O statistica interesanta putem observa si in structura finantarilor din punct de vedere al tipului de instrument vizat. Astfel, observam o crestere semnificativa in 2020 a numarului de oferte de actiuni, cu 166% fata de anul anterior, in timp ce numarul ofertelor de obligatiuni corporative a scazut cu 12%. Cresterea numarului de oferte de actiuni este cu atat mai interesanta cu cat foarte putini s-ar fi asteptat ca intr-un context de criza globala sa avem un apetit atat de ridicat al investitorilor locali pentru investitia in actiuni. Aceasta ne arata ca investitorii de la bursa locala isi doresc actiuni ale unor emitenti noi, cu perspective si potential de dezvoltare ridicat. Fenomenul poate fi explicat si ca urmare a numarului redus de actiuni dinamice listate deja la Bursa de Valori Bucuresti dar si o structura conservatoare a acestora, axata pe zona de energie, utilitati si financiar. Aceste motive ne arata ca este loc de cresteri semnificative ale numarului ofertelor de actiuni in anii urmatori. Suntem convinsi ca anul 2021 va confirma aceasta tendinta si un apetit mai ridicat atat din partea investitorilor dar si a antreprenorilor pentru listarea companiilor lor. In ceea ce priveste ofertele de obligatiuni din acest an, chiar daca numarul este mai mic fata cel din 2019, daca excludem ofertele unor grupuri financiare nationale sau internationale (realizate anul trecut), consemnam si la acest capitol o crestere cu peste 55%. Iar aceasta comparatie nu este deloc deplasata daca luam in calcul ca cele mai multe dintre obligatiunile acestor grupuri financiare au lichiditatea zero sau apropiata de zero in acest an.

Plecand de la statisticile anului curent dar si tendinta pozitiva din ultimii ani, consideram ca perspectiva din punct de vedere al finantarilor prin piata de capital in 2021 este una foarte buna si ne asteptam la o crestere in continuare a numarului de oferte si in consecinta si a numarului de noi instrumente ce vor fi listate la BVB. In acelasi timp, suntem convinsi ca exemplele de succes ale companiilor care s-au finantat deja prin piata de capital in ultimii ani vor contribui la o crestere a numarului de antreprenori interesati sa acceseze aceasta varianta de finantare. De asemenea, numarul investitorilor care urmaresc sa realizeze investitii in instrumente noi, fie ca ele sunt actiuni sau obligatiuni, credem ca va continua sa creasca semnificativ, asa cum s-a intamplat si in acest an.

Suntem in mijlocul unui proces de dezvoltare organica a pietei de capital din Romania iar atragerea de noi Emitenti va continua in mod natural si in anul 2021. Vrem sa vedem accesand finantari companii dornice de a creste rapid si sustenabil prin intermediul bursei, din domenii de activitate cat mai diverse, astfel incat sa putem oferi investitorilor cat mai multe variante investitionale interesante. Ne propunem aceeasi abordare proactiva pentru atragerea de noi Emitenti la BVB si vrem sa crestem si mai mult aportul nostru la dezvoltarea pietei de capital din Romania, motiv pentru care un punct important al strategiei noastre este sa comunicam mai bine care sunt beneficiile finantarii prin piata de capital si ale listarii la bursa. Avem in vedere programe de comunicare si educare ample pe care dorim sa le punem in aplicare anul urmator, care vizeaza atat mediul antreprenorial cat si investitorii de pe piata de capital.

Speram sa va fii convins ca aspectele pozitive au fost cele care au caracterizat piata de capital din Romania in 2020 si ca premisele pentru anul urmator sunt foarte bune insa depinde de noi cum le vom fructifica - intermediari, emitenti, investitori, autoritati ale pietei - astfel incat atunci cand tragem linie in 2021 sa constatam progrese importante.

Surse:
Analiza TradeVille

Buna ziua, sunt TreVi. Spuneti-mi, va rog, cu ce informatii va pot fi de folos.